De ce este important sa iti stabilesti obiective

11 Aprilie 2011, de vlad

Sa iti stabilesti un obiectiv clar, pentru orice actiune vrei sa intreprinzi, este o practica sanatoasa pentru oricine, indeferent de varsta sau domeniul de activitate. Acest lucru te ajuta sa privesti in viitor, sa anticipezi modul in care vrei sa te dezvolti, sa iti masori realizarile, sa te mandresti cu reusitele tale si sa simti ca te indrepti intr-o directie precisa, nu ca plutesti in deriva.

Daca ar fi sa definesc ce sunt Obiectivele, as spune ca acestea sunt idei, dorinte, vise, ganduri, planuri care exista doar in mintea ta si care nu sunt materializate in prezent, ci urmeaza sa fie realizate/construite in viitor.

Daca ar fi sa enumar ce trasaturi ar trebui sa aiba un Obiectiv, as spune ca el trebuie sa fie intotdeauna:

            - extrem de motivant, sa aiba valoare pentru tine si sa simti ca te implineste;

            - masurabil, clar si relevant pentru directia in care vrei sa te indrepti;

            - scris si postat in locuri vizibile, pentru a ti-l reaminti des;

            - coordonat cu un plan de actiuni pentru atingerea lui.

Stabilirea unui obiectiv clar este o strategie utilizata atat de oameni de afaceri de succes, cat si de sportivii de performanta. Acest exercitiu iti ofera o viziune pe termen lung, o motivatie imediata si te ajuta sa iti organizezi timpul si resursele astfel incat sa profiti la maximum de oportunitatile care apar in jurul tau. Astfel, nivelul increderii in fortele proprii va creste simtitor si vei deveni constient de propriile aptitudini si competente

Cum sa iti dai seama care sunt obiectivele care nu ti se potrivesc?

Pentru a face acest lucru, este foarte important sa iti evaluezi cu atentie obiectivele propuse, sa decizi daca le poti realiza sau nu si cel mai important lucru, daca iti ofera sentimentul de implinire maxima, de fericire.

Pentru a putea face acest lucru, trebuie sa fii sincer cu tine insuti, sa ai capacitatea de a recunoaste diferenta intre incapatanarea nesanatoasa si determinarea motivata, sa faci diferenta intre ceea ce iti doresti tu si ceea ce doresc altii pentru tine, sa fii deschis la schimbare si sa iei decizii in functie de valorile tale interne si nu de dragul celorlalti.

Daca nu iti stabilesti obiective clare, vei avea tendinta sa-ti conduci cariera si viata de pe o zi pe alta. Vei face ceea ce vei crede tu de cuviinta, sperand ca lucrurile vor iesi bine. Dar aceasta nu este reteta ideala pentru obtinerea unor rezultate corespunzatoare, care sa te duca spre succes si care sa iti ofere satisfactia lucrului bine facut.

Cum sa incepi sa stabilesti obiective in viata?Pentru inceput, este important sa ai o imagine de ansamblu asupra a ceea ce doresti sa faci in viata, sau unde te vezi peste 5-10 ani.Apoi este important sa iti faci un plan general, sa identifici cateva Obiective Mari, definitorii pentru tine, care sa acopere toate domeniile importante din viata ta (educatie, cariera, familie, situatie financiara etc.), pe care apoi sa le imparti in obiective mai mici, stabilite pe perioade mai scurte (sase luni, un an, doi ani). Scopul obiectivelor mici este  sa te ajute sa indeplinesti obiectivele mari.In momentul in care concepi acest plan, este foarte important sa ai foarte clar in minte unde iti doresti sa ajungi in viata si ce iti propui sa realizezi cu acest plan. De asemenea, nu uita ca acest plan se poate schimba pe parcurs, insa relevanta, valoarea si necesitatea obiectivului trebuie sa ramana aceleasi. De aceea, planurile si listele vor trebui sa fie revizuite si modificate periodic, pentru a reflecta schimbarea prioritatilor si a experientelor tale.Un ultim sfat, in loc de concluzie: Obiectivele pe care ti le-ai propus pot fi realizate, dar totul depinde de tine, de cat de puternica este credinta si dorinta ta in ele.Succes!

Cum vă ajută stagiile în carieră

13 Aprilie 2010, de vlad

 

Completarea cunoştinţelor teoretice acumulate în facultate cu îndemânări practice, cât şi dezvoltarea abilităţilor de lucru în echipă sunt două motive pentru care merită să urmaţi un stagiu. Mai mult, specialiştii în resurse umane şi angajatorii din IT consideră că şansele de angajare cresc dacă realizaţi un stagiu din timpul facultăţii, pe perioada vacanţelor de vară.

Alexandru Palade, student la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, consideră că şansele de angajare cresc dacă faci un stagiu în timpul facultăţii. Stagiile se efectuează doar în timpul vacanţelor de vară. „E greu să schimbi distracţia de la mare şi munte de trei luni, cu una de doar o săptămână şi câteva weekenduri, dar cred cu tărie că urmarea unui stagiu este esenţială”, mărturiseşte Alexandru, care până în anul IV de facultate a urmat două stagii, unul la SellerEngine Software, unde a fost recrutat prin programul Stagii pe Bune, şi cel de-al doilea la Google, unde ne-a povestit că a ajuns datorită curajului insuflat de un mentor, în persoana lui Vasile Butnaru, un fost coleg de la SellerEngine. „Am aplicat pe cont propriu pe site-ul companiei, după care am susţinut trei interviuri, din care două tehnice”, explică Alexandru procesul de recrutare care i-a permis accesul în cadrul Google New York, unde timp de trei luni şi jumătate şi-a împlinit visul de a lucra în una dintre cele mai mari companii de IT din lume.

Studentul îşi stabileşte obiectivele

Alegerea unui stagiu implică un proces mai amplu, care se face în funcţie de mai multe criterii, care ar trebui prestabilite de către student. „Studenţii ar fi bine să vizeze în primul rând domeniul de activitate cu care doresc să se familiarizeze, tipul de companie şi durata stagiului”, precizează Andreea Gherghina, consultant Pluri Consultants. Pe lângă asta, Vlad Posea, coordonator naţional Stagii pe Bune, adaugă că în alegerea unui stagiu trebuie urmărite următoarele: „Cât de mult se poate învăţa în stagiul respectiv, care sunt perspectivele de a colabora şi în viitor cu firma care oferă stagiul şi cât de atras este studentul de domeniul în care se desfăşoară”.

Mai mult, Mariana Mocanu, coordonator de practică la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti, atrage atenţia studenţilor să vadă dacă organizaţia are experienţa lucrului cu stagiarii, şi nu că urmăreşte doar găsirea unei forţe de lucru care să acopere „goluri de personal”.

Aplicarea pentru o perioadă de practică într-o organizaţie este identică cu una pentru un job. Compania devine angajator, iar studentul, candidatul care are nevoie de un CV. Recrutorii Adobe Systems România au constatat că CV-ul unui student nu este un criteriu de repartizare, fapt pentru care au lansat un alt tip de selecţie, care înlătură riscul ca studentul să nu fie chemat la interviu. „Am postat pe blogul nostru probleme, teste, iar aplicanţii aveau de ales, din cele patru domenii puse la dispoziţie, unul care le plăcea”, spune Delia Blăjan, HR Manager Adobe Systems.

În plus, companiile urmăresc şi criteriile clasice la candidaţi. „Pe lângă componenta tehnică, acordăm în egală măsură importanţă şi competenţelor sociale, de comunicare, de lucru în echipă şi mai ales talentul nativ oglindit în dorinţa de învăţare continuă”, completează Carmen Buruiană, HR Manager BitDefender România.

Identificaţi un mentor

Unul din marile avantaje ale urmării unui stagiu poate fi primirea unei oferte de muncă din partea organizaţiei respective. Carmen Buruiană apreciază că, în cele mai multe cazuri, studenţii rămân în legătură cu compania, iar cel târziu la finalizarea studiilor se angajează. „Aproximativ 50% din cei care au urmat un stagiu au rămas în companie”, exemplifică reprezentanta BitDefender.

De asemenea, specialiştii în resurse umane subliniază importanţa evidenţierii unei practici într-un CV. „Stagiul ar trebui prezentat ca un proiect, cu responsabilităţi, în care studentul a avut rezultate şi a demonstrat anumite competenţe”, sfătuieşte Sorina Bradea, senior consultant RoMarketing. Andreea Gherghina adaugă că stagiile îi pot ajuta pe studenţi să ia decizii importante de carieră, pot descoperi care sunt aspectele la care mai trebuie lucrat pentru a se ridica la înălţimea aşteptărilor şi pot înţelege mult mai bine care sunt exigenţele angajatorului.

Pentru ca un stagiu să fie considerat eficient pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor, studentului trebuie să ofere posibilitatea găsirii unui îndrumător pentru o integrare şi înţelegere mai bună a mediului de lucru. „În momentul începerii unei practici, studentul trebuie să solicite, cu diplomaţie, două lucruri: un mentor din partea organizaţiei gazdă şi planul stagiului, cu ce urmează să facă”, susţine Bradea.

Pe parcursul colaborării, studentul ar trebui să obţină reacţia responsabilului, pentru a înţelege cât de eficient este şi ce ar trebui să îmbunătăţească. „Pe lângă a primi feedback, la sfârşit, studentul trebuie să solicite o caracterizare generală a sa, care să cuprindă şi activităţile exacte pe care le-a desfăşurat, plus rezultatele”, evidenţiază Gherghina.

5 motive pentru a vă alege un stagiu

• Posibilitatea de a face cunoştinţă cu realitatea muncii din companie;

• Exersarea capacităţii de a face faţă presiunii unor situaţii noi;

• Deprinderea unor abilităţi de muncă în echipă, pe proiecte, cu responsabilităţi clare;

• Posibilitatea construirii unui CV pentru domeniul de activitate ales;

• Posibilitatea luării în considerare pentru o eventuală angajare în situaţia unor performanţe bune.

sursa: RoMarketing

Oportunitate

Programul Stagii pe Bune propune plasarea în stagii practice, pe timp de vară, a studenţilor facultăţilor cu profil IT&C din Bucureşti, Timişoara, Iaşi şi Cluj. „Am pornit acest program şi pentru a combate unul dintre principalele tipuri de abandon şcolar din facultate, acela că mulţi studenţi se angajau full time, lucru care nu le mai dădea posibilitatea să se concentreze asupra studiilor”, spune Vlad Posea, coordonatorul naţional al proiectului. El consideră că printr-un stagiu studentul poate să vadă cum este la un job fără a-şi abandona studiile, poate să beneficieze la maximum de cunoştinţele oferite la specializare, astfel încât la sfârşitul anilor de studii să aibă experienţă de lucru.

Pentru a aplica la Stagii pe Bune, un student trebuie să-şi facă un cont pe site-ul www.stagiipebune.ro, să completeze un CV specific şi apoi să-şi aleagă unul dintre stagiile înscrise pe site.

Articol de Andrei Munteanu, România Liberă

Cum îl creşti, aşa îl ai!

6 Aprilie 2010, de vlad

 

În condiţiile unei mobilităţi reduse pe piaţa forţei de muncă, jucătorii din piaţa tehnologiei informaţiilor din România vor avea şi în 2010 oportunitatea de a identifica şi testa viitori specialişti IT pentru activităţile pe care le desfăşoară pe pieţele de profil. Asociaţia Studenţi şi Profesionişti IT&C (ASPI, www.aspi.ro) demarează în acest an cea de-a 6-a ediţie a programului Stagii pe Bune, care le oferă companiilor posibilitatea de a selecta o serie de viitori profesionişti în domeniul IT&C.

„Până acum am găsit stagiari foarte bine pregătiţi şi creativi, care au avut un impact real asupra proiectelor la care au lucrat. În plus, sunt mulţi care s-au întors după terminarea facultăţii, ori au rămas după terminarea stagiului”, este de părere Cristina Vişan, reprezentant BitDefender.

Companiile care participă la sesiunea Stagii pe Bune 2010 au posibilitatea de a deveni mai cunoscute ca potenţiali angajatori pentru următorii profesionişti din IT&C şi îşi creează totodată o pepinieră importantă de tineri talentaţi care pot să contribuie semnificativ la dezvoltarea soluţiilor şi serviciilor pe care acestea le oferă.

Zeci de firme interesate de recrutarea stagiarilor

Ediţia 2009 a programului Stagii pe Bune s-a remarcat printr-un număr apreciat de companii participante şi stagii înscrise, în ciuda contextului economic nefavorabil firmelor din România. Un număr de 34 de firme din domeniul IT&C au oferit studenţilor 275 de poziţii de stagiatură pe parcursul verii, în Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi, Sibiu, Braşov şi Constanţa. Cele mai multe stagii au fost disponbile studenţilor din Bucureşti (63%), Timişoara (17%) şi Iasi (11%). În privinţa categoriilor, Business Software a înregistrat, ca şi la celelalte ediţii, cele mai multe poziţii de stagiatură (29%), pe locurile următoare situându-se categoriile Embedded & Security (23%) şi Quality & Support (13%). Numărul de aplicări ale studenţilor s-a ridicat anul trecut la 6.812, cu o rată de aplicare de 8,06 student/stagiu, în creştere faţă de anii trecuţi, iar companiile implicate s-au declarat mulţumite de calitatea pregătirii studenţilor care au accesat programul oferit de ASPI.

Printre companiile care au semnat până acum lista de beneficiari ai programului Stagii pe Bune se numără (în ordine alfabetică) branduri precum Adobe, Alcatel, BitDefender, IBM, Oracle, Orange, S&T Romania, Siemens sau Vodafone.

 „Am fost mulţumiţi de suportul primit în selectarea studenţilor pentru stagiatura de vară şi de calitatea studenţilor care au intrat în program”, a ţinut să sublinieze pentru Bloombiz.ro, Diana Sandra, Adobe Romania.

Ce rezultate au Stagiile pe Bune

Stagii pe Bune este şi în acest an programul oficial de stagiatură al celor mai importante centre educaţionale IT&C din România: Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi. Totodată, în 2010, ASPI a extins perioada acordată înscrierii studenţilor şi a stagiilor, programul fiind demarat în 15 martie, datorită numărului mare de tineri dornici să participe la program, să se familiarizeze cu mediul şi modul de lucru al companiilor şi să îşi completeze cunoştinţele teoretice cu cele practice.

În privinţa activităţii stagiarilor, 48% dintre firmele care au răspuns întrebărilor din chestionarul de evaluare au caracterizat drept foarte bună prestaţia studenţilor, 36% bună şi doar 4% nemulţumitoare. Potrivit majorităţii companiilor, interesul manifestat de către stagiar şi disponibilitatea de a învăţa rapid lucruri noi şi procedurile de lucru au fost punctele tari ale studenţilor.

Majoritatea firmelor (76%), dar şi a studenţilor a auzit de programul Stagii pe Bune prin intermediul facultăţilor partenere şi al Internetului, la polul opus situându-se sursele radio şi mass media. 92% din firmele participante doresc să participe şi în anii următori la Stagii pe Bune, motivându-şi alegerea prin calitatea studenţilor recrutaţi, dar şi a oportunităţilor de angajare a acestora la finalul stagiului.

„Ne aşteptăm la o rată de aplicare la stagii mai mare decât în anii trecuţi, motivată de contextul economic actual. Studenţii încep să realizeze importanţa unei pregătiri temeinice, care să le asigure în viitor un loc de muncă stabil şi recunoaştere profesională. De asemenea, companiile pot sa valorifice acest moment şi să caute noi metode de scădere a costurilor cu angajaţii şi de creştere a eficienţei, una dintre ele fiind atragerea stagiarilor în companie”, a explicat Ioana Posea, reprezentant ASPI.

Stagii pe Bune a demarat înscrierile pentru cea de-a şasea ediţie!

15 Martie 2010, de vlad

 

Asociaţia Studenţi şi Profesionişti IT&C (ASPI) lansează cea de-a şasea ediţie a programului Stagii pe Bune. Programul propune plasarea studenţilor şi masteranzilor din facultăţile cu profil IT&C în stagii de practică, desfăşurate pe durata verii, în marile companii din domeniul IT&C. Studenţii se pot înscrie la stagii în perioada 15 martie – 30 mai pe site-ul www.stagiipebune.ro.

 

Programul Stagii pe Bune este menit să completeze sistemul educaţional universitar din România cu perioade determinate de practică în companiile mari din IT&C, cu scopul de a oferi studenţilor abilităţile necesare pentru a avea succes pe o piaţă a forţei de muncă tot mai competitivă. 

 

Stagii pe Bune este şi în acest an programul oficial de stagiatură al celor mai importante centre educaţionale IT&C din România: Bucureşti, Timişoara, Iaşi şi Cluj.

 

Ce va aduce ediţia 2010?

 

„Ne aşteptăm la o rată de aplicare la stagii mai mare decât în anii trecuţi, motivată de contextul economic actual. Studenţii încep să realizeze importanţa unei pregătiri temeinice, care să le asigure în viitor un loc de muncă stabil şi recunoaştere profesională. De asemenea, companiile pot sa valorifice acest moment şi să caute noi metode de scădere a costurilor cu angajaţii şi de creştere a eficienţei, una dintre ele fiind atragerea stagiarilor în companie”, explică Ioana Posea, Reprezentant ASPI.

 

În 2010, ASPI a decis extinderea perioadei acordate înscrierii studenţilor şi a stagiilor, programul fiind demarat pe 15 martie, datorită numărului mare de tineri dornici să participe la program, să se familiarizeze cu mediul şi modul de lucru al companiilor şi să îşi completeze cunoştinţele teoretice cu cele practice. „Nu este foarte simplu să identifici şi să asiguri toate condiţiile necesare desfăşurării unui stagiu într-o companie. Pentru unele companii poate fi un proces complex, iar pentru studenţi, o perioadă mai lungă de înscriere a stagiilor înseamnă, bineînţeles, o ofertă mai variată”, completează Posea.

 

Evoluţia programului Stagii pe Bune

 

Programul, lansat în ianuarie 2005 la iniţiativa câtorva absolvenţi ai Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti, a fost o premieră pentru învăţământul tehnic din România şi a continuat să aducă noutăţi în fiecare an de existenţă a sa. Astfel, în 2006 şi 2007, programul s-a extins la toate facultăţile IT&C din Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Iaşi. Din 2009, Stagii pe Bune este finanţat din Fondul Social European prin proiectul PACT. Astfel, Stagii pe Bune îşi propune, împreună cu principalele facultăţi de IT&C din ţară, să dezvolte pe o scară cât mai largă procesul de stagiatură în România, pentru ca toţi studenţii acestor facultăţi să beneficieze de stagii de calitate în industrie.

 

Ediţia 2009 a programului Stagii pe Bune s-a remarcat printr-un număr constant de companii participante şi stagii înscrise, în ciuda contextului economic nefavorabil firmelor din România. Un număr de 34 de firme din domeniul IT&C au oferit studenţilor 275 de poziţii de stagiatură pe parcursul verii, în Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi, Sibiu, Braşov şi Constanţa. Cele mai multe stagii au fost disponibile studenţilor din Bucureşti (63,27%), Timişoara (17,45%) şi Iaşi (11,27%). În privinţa categoriilor, Business Software a înregistrat, ca şi la celelalte ediţii, cele mai multe poziţii de stagiatură (29,45%), pe locurile următoare situându-se categoriile Embedded & Security (22,91%) şi Quality & Support (13,45%).

 

Numărul de aplicări ale studenţilor s-a ridicat în anul 2009 la 6812, cu o rată de aplicare de 8,06 studenţi/stagiu, în creştere faţă de anii trecuţi. „Până acum am găsit stagiari foarte bine pregătiţi şi creativi, care au avut un impact real asupra proiectelor la care au lucrat – ceea ce ne dorim în continuare. În plus, sunt mulţi care s-au întors după terminarea facultăţii, ori au rămas după terminarea stagiului. Şi nu în ultimul rând, participarea la Stagii pe Bune ne ajută în construirea unui brand puternic de angajator”, a declarat Cristina Vişan din partea BitDefender, partenerul principal al ediţiei 2010.

 

Înscrierea în program este gratuită atât pentru studenţi şi masteranzi, cât şi pentru companii şi se poate face pe site-ul www.stagiipebune.ro. Înscrierea unei companii pe www.stagiipebune.ro asigură înregistrarea unui numar nelimitat de stagii, prezentarea pe site a companiei, prezentarea pe site a stagiilor înscrise şi mediatizarea stagiilor înscrise prin intermediul newsletter-ului InfoStagii. 

prezentare despre stagii in strainatate

3 Decembrie 2009, de vlad

Astazi a avut loc in amfiteatrul EC105 al Facultatii de Automatica si Calculatoare din UPB o prezentare tinuta de 4 studenti ai facultatii, unii din ei fosti participanti la Stagii pe Bune si fosti stagiari la mari companii ca Google si Nokia. Scopul prezentarii a fost de a populariza ideea de stagiu printre studenti si a face cunoscut ca aceste stagii sunt accesibile studentilor facultatii.Asa cum am promis postam aici slide-urile prezentarii. Succes celor ce vor sa aplice la un stagiu pe aceasta cale.

Stagii In Strainatate

View more presentations from vladposea.

Stagiul Perfect - Marele Castigator!

19 August 2009, de ioana.ceausu

Echipa Stagii pe Bune a premiat castigatorul concursului “Stagiul Perfect” - domnul ing. Lucian Stanciu.

Opera artistica

 

Ne face deasemenea placere sa va anuntam ca, datorita numarului mare de participanti, ne vom gandi de doua ori inainte de a mai propune inginerilor concursuri cu tematica artistica. :)

Recrutare Stagii pe bune 2009 - Noutati

23 Iunie 2009, de ioana.ceausu

Anul acesta am integrat in platforma “Stagii pe Bune” un mecanism pentru a automatiza procesul de recrutare al stagiarilor. Companiile au posibilitatea sa marcheze direct in aplicatia web numele studentilor. Acest lucru a permis sa afisam in timp real rezultatele, pe masura ce companiile finalizeaza recrutarea, cu beneficii atat pentru studenti cat si pentru companii. Din nefericire au fost si cateva probleme de comunicare intre noi, companii si studenti. Astfel unii studenti au aparut ca fiind recrutati la mai multe companii iar unele companii au realizat selectia studentilor fara a marca acest lucru si in platforma Stagii pe Bune.

In acest moment rezolvam problemele aparute. Va tinem la curent.

Rezultatele recrutarii le puteti gasi aici.

Campania de strans jucarii pentru copii la final

22 Iunie 2009, de vlad

Jucariile stranse cu ajutorul vostru au ajuns duminica la centrul de plasament Visatorii din judetul Suceava. Pozele de mai jos arata ce bucurie deosebita ati reusit sa aduceti in viata unor copii. Vrem sa va multumim pentru ajutor si sa-i nominalizam pe cat mai multi dintre cei care ne-au ajutat in aceasta actiune:

  • Ioana Ceausu si Ioana Posea - organizatori;
  • Echipa Adobe Romania care a contribuit cu multe jucarii si cu hainute;
  • Florin Pop si echipa de la EG303 pentru punerea la dispozitie a spatiului de strangere a jucariilor;
  • Andreea Lucau, Sorin Vultureanu si echipa magazinului “La Baciu” pentru transport;
  • tuturor studentilor si asistentilor ce au adus o jucarie sau o hainuta pentru copii.

In final mai vrem sa multumim copiilor care ne-au multumit si v-au multumit si voua printr-un e-mail emotionant pe care il impartasim si cu voi: “Va multumim ca participati la incercarea noastra de a ne reconstrui “universul” pe care l-am creat in “Casuta noastra” si ca ne oferiti sansa de a ne juca din nou si de a redeveni copii. Cu drag, copiii din Centrul de Plasament Visatorii”dsc01535.jpgdsc01542.jpg

Fara cuvinte…

26 Mai 2009, de ioana.ceausu

Aceasta felicitare am gasit-o intr-unul din pachetele primite la Colectarea pentru 1 Iunie…


imag029.jpg

5 zile de aplicare in plus

25 Mai 2009, de vlad

Pentru a va oferi mai multe sanse am decis sa prelungim termenul de aplicare la stagii pana pe vineri 29 iunie. Mult succes! 


Partener principal
4PSA - Cloud Calling