|
un proiect realizat de
sustinuti de
|
Echipa Stagii pe Bune
|
de Vlad Posea, Coordonator National Stagii pe Bune,
11.04.2011
Pentru o firma, angajarea unui stagiar implica o serie de costuri. Exista cateva metode prin care aceste costuri pot fi acoperite.
1 comentarii
|
|
|
de Bogdan Iordache, Presedinte ASPI,
07.04.2010
Acum 6 ani si trei luni ma asezam la calculator si, intr-un notepad, faceam un fel de eseu in care adunam deceptiile mele din timpul facultatii, dar si variante practice de rezolvare a acestora. Am pus documentul pe email si am cerut parerea fostilor colegi de facultate (terminasem facultatea de cateva luni).
|
|
|
de Florin Pop, Asistent, Facultatea de Automatica si Calculatoare, UPB,
13.05.2008
Odată cu ultima zi din sesiunea de vară, odată cu ultimul examen, studenţii iau drumul spre casă, spre mare, spre munte sau spre alte locuri. Vine vacanţa! Unii dintre ei vor lucra in timpul verii la o firmă în ţară sau în străinătate fiind selectaţi din timp printr-un interviu sau targ de joburi, alţii au câştigat un stagiu pe bune la o firmă, sau vor fi stagiari la universităţi din Europa, centre de cercetare precum CERN, INRIA, unii colaborează în proiecte de tipul Google Summer of Code… alţii se gândesc şi își planifică o vacanţă de trei luni ca în vremurile de liceu sau şcoală generală. O mulţime de oportunităţi! Şi se pare că studentul nu vrea să scape ocazia care îi surâde.
|
|
|
de Vlad Posea, Coordonator National Stagii pe Bune,
31.03.2008
au trecut 3 ani de la prima editie a "stagii pe bune". plecat de la idei schimbate la niste pahare de vin intr-un camin din Nantes, copilasul nostru a ajuns un program national de care au beneficiat pana acum aproape 400 de studenti din toata tara.
cifrele programului din 2007 (numar de stagii, numarul de studenti care au aplicat, numarul de vizitatori pe site) si procentele cu care a crescut programul in fiecare an sunt absolut spectaculoase dar in articolul de astazi nu vreau sa va vorbesc despre cifre.
vreau sa va spun despre ce mi se pare mie important ca am reusit sa facem prin acest program si despre ce ne propunem sa realizam in continuare.
1 comentarii
|
|
|
de Daniel Petrescu, Inginer Core Network ,
05.10.2007
Dupa ce am terminat Facultatea de Telecomunicatii la Bucuresti, si am lucrat o perioada in Romania, am ajuns in tarile civilizate adica (pardon), in Franta, unde lucrez pentru o companie importanta de telecomunicatii. Pe aici ne ocupam cu testarea si validarea serviciului VPN pentru telefoane mobile si pentru platforma IN de la Ericsson care acomodeaza acest serviciu. Lucrez deci la un departament de testare si validare.
15 comentarii
|
|
|
de Octavian Costache, Software Developer,
01.06.2007
Despre stagii? Numai de bine.
Stagiile sunt strans legate de facultate, o perioada care pentru mine a fost foarte importanta si pe care o consider definitorie pentru orice om. Mi-as dori ca studentii sa ia decizii ceva mai constienti de viitorul lor si de aceea m-am bucurat cand mi-au scris baietii de la stagiipebune.ro rugandu-ma sa scriu si eu doua cuvinte.
|
|
|
de Bogdan Iordache, Project Manager "Stagii pe Bune",
11.04.2007
Acum doar 5 ani, un salariu de 1000 de EUR oferit unui specialist IT&C atragea felicitarile colegilor si admiratia necunoscutilor. Lucrurile s-au schimbat repede, iar a fi IT-ist a devenit o chestie la moda, cam cum erau inginerii in constructii acum 30 de ani. Ce s-a schimbat intre timp ? Am devenit brusc mai buni ? Au venit din urma generatii mai performante ?
1 comentarii
|
|
|
de Vlad Posea, Asistent, Facultatea de Automatica si Calculatoare, U.P.B. ,
05.04.2007
Haideti sa facem un exercitiu de imaginatie si sa ne intrebam cum am fi reactionat daca in clasa intai cineva ne-ar fi oferit cate bomboane am fi vrut, mingi de fotbal sau jucarii ca sa facem toata ziua betigase pe hartie. Sau haideti sa ne imaginam ca in clasa a 8-a ne-ar fi dat cineva bani de suc si de film si de haine si de ce ne mai interesa pe atunci ca sa rezolvam toata ziua ecuatii de gradul 2. Sau ca in liceu am fi putut fi platiti ca sa bagam date in calculator toata ziua pentru ca stiam sa umblam cu calculatorul. Am fi acceptat aceste "oportunitati"? Cum ar fi continuat drumul nostru daca am fi ales aceasta varianta?
|
|
|
de Alex Brie, Software Developer,
05.04.2007
Un prieten plecat la studii in State facea cate un stagiu in fiecare vara, de fiecare data in alta parte: cand unul la Microsoft, cand altul la Google sau in laboratoarele facultatii. Asa, de proba. Sa vada cum e, unde e mai bine si care ii place mai mult.
|
|
|
|