3 ani printre ei

 O zi de luni, dupa aflarea rezultatului la examenul de retele, afara innourat, pantofii ma rodeau, eu intr-o dispozitie "de zile mari". Caminul era gol, majoritatea terminase sesiunea si plecase in vacanta de vara. Imi doream cu orice pret sa fac ceva util in vara aceea, orice, doar sa nu irosesc trei luni facand nimic. Cautam independenta financiara, iar gandul ca m-as intoarce in orasul natal petrecandu-mi fiecare dupa-amiaza la suc pe banii sora'mii ma oripila. Cu toate ca eram intr-o stare totala de plictis, incercam sa-mi ridic moralul pentru ca aveam interviu pentru un stagiu de vara la Freescale. Era al treilea interviu pentru stagii la care participam intr-o ordine total aleatoare fata de cea in care aplicasem eu. Nu auzisem de ei, doar ce cautasem pe net cu o seara inainte, cu alte cuvinte eram total rupta de realitate.

"Nu va suparati, eu la Monitorul Oficial vreau sa ajung, cate statii mai sunt?", Monitorul Oficial fiind reperul „oficial” pentru a gasi cladirea Freescale. Ajung la destinatie. Erau in jur de orele 8:30. O cladire gigantica se ridica deasupra mea. Doamna de la intrare se uita piezis la mine si imi spune sa urc la 10. Ma simteam oarecum stinghera, toata lumea era foarte atenta cu mine. Sunt preluata si dusa intr-o sala in care mai erau si alti colegi, studenti ca si mine. Toti mi se pareau mult mai stapani pe ei si mult mai pregatiti in ale ingineriei. De ce asta? Pentru ca ei erau de la Poli, iar eu fata de la ASE. Ma uit impasibila la "partenerii mei de intrecere" ca si cand nu mi-ar fi pasat ce se intampla, ma asez intr-un colt si tac. Dupa testul tehnic si cel cu CV-ul, doar cativa sunt chemati in incaperea de alaturi, printre care si eu. In sala toata suita de manageri ne masura din cap pana-n picioare. Inghit in sec si ma asez. Ni se comunica in ce consta internship-ul, cat dureaza, precum si salariul. Stateam si ma holbam la oamenii aceia si imi doream sa devin ca ei. Nu mai vroiam sa plec de acolo, imi placea ce vedeam, imi placea ce auzeam. Bulversata de-a dreptul de situatie, intreb: "Nu va suparati, exista posibilitatea sa va razganditi si sa nu ne mai vreti?". Totul s-a terminat repede, in doar cateva ore. Dar am totusi o intrebare: cum pot sta oamenii aceia in frigul ala nefiresc? Aproape „ma congelasem” cu atatea aparate de aer conditionat pornite… Plec multumita si-mi trec prin minte cateva versuri de la Vank: „Maine-i ziua cea mare/ Intru-n clasa muncitoare/ Si toate zilele-mi vor fi.../ La fel.” 

Prima luna a stagiului a trecut greu. In fiecare zi aveam emotii si imi era teama sa nu dezamagesc. Ma straduiam sa fac lucrurile cum trebuie, sa nu gresesc. Fiecare avea cate un peer advisor care avea datoria sa ne povesteasca ce se intampla acolo, sa ne invete, sa fie sprijinul nostru. Mihai a fost peer advisorul meu si al Ancai. Cat a mai incercat sa ne faca sa intelegem la ce folosesc placutele din laborator, ce inseamna piata embedded si in ce se concretizeaza munca noastra... Insa mie tot nu-mi era clar daca la firma se respectau toate etapele de realizare a unui proiect, asa cum ne invatase la ASE profa de RUPS. Pai cum, nu se faceau diagrame in UML pentru fiecare activitate? Inca mai aveam de cercetat. 

Dupa prima luna ma acomodasem deja si totul decurgea firesc. "Studentii" - cum eram botezati - se intelegeau de minune impreuna. Am fost asezati toti laolalta si asta ne-a ajutat enorm. Faceam totul impreuna, aveam momentele noastre hazlii si nu ne pasa ce se intampla dincolo de paravanul care ne despartea de colegii consacrati in meserie. Anca, Raluca, Bogdan, Adela, Catalina, Mihai, ei erau prietenii mei. Vara a trecut repede, iar eu am decis sa accept propunerea de prelungire a stagiului cu inca trei luni, de aceasta data part-time. Deja lucrurile incepeau sa se complice. Eram in ultimul an, aveam scoala, serviciu si un examen de licenta pe care trebuia sa-l pregatesc. Nu vroiam sa-mi stric notele, nu vroiam sa dezamagesc pe nimeni. M-am gandit mult daca am sa le pot duce pe toate, insa am spus categoric, DA. Dupa cele trei luni, au urmat inca trei luni, iar astazi se aduna aproape trei ani de cand ma duc aproape zilnic in Freescale. Scoala am terminat-o mandra de mine, licenta incununata de felicitari. Nu pot sa spun ca a fost usor, in spate se ascund multe zile fara vacanta si nopti albe. Plecam in zori de acasa si ajungeam seara (chiar si noaptea cand veneam de la bowling sau de la iesirea la bere cu colegii :)). Eram intr-un dute-vino continuu, alergam dupa autobuze, ma enervam in trafic si atunci o luam la pas alergator pe Magheru sa ajung in Cibernetica. Nu simteam oboseala pentru ca imi placea viata mea agitata, domeniul in care lucram incepea sa ma fascineze. Tin minte ca intr-o zi ma invoisem de la serviciu pentru ca aveam o lucrare la scoala si ajunsesem acasa pe lumina. Nu stiam ce sa fac prima data, mi se parea ca aveam atat de mult timp liber, o dupa-amiaza intreaga. Am luat-o pe Raluca, colega mea de locuinta si ne-am dus ca fetele in oras. 

Nu cred ca mai e nevoie sa spun de ce e bine sa faci un stagiu, cred ca toata lumea realizeaza ca e al naibii de util. Acum ca exista pareri si pareri, e cu totul altceva. Ca-ti pierzi timpul, ca este greu sa nimeresti intr-un loc in care esti bagat in seama si sa mai faci si ceea ce-ti place, astea-s carcoteli de doi bani. Stii, e ca si cu facultatea. Multi sunt de parere ca inveti numai stupizenii pe care nu le pui in practica niciodata. Dar acum vin si spun: ceva, ceva tot trebuie sa-ti intre in cap si sa-ti ajute ca si baza pentru mai departe. Daca nu se intampla asta, inseamna ca tu ai o problema. Stagiul se deruleaza pe vacanta de vara, astfel ca te poti orienta catre altceva dupa aceste luni in cazul in care nu-ti place ceea ce faci. Un alt plus este ca mai toate stagiile sunt platite de catre firme. Apoi, mai e si faptul ca aici ti se cer doar cunostinte teoretice, note bune la scoala si nu experienta profesionala. 

Freescale m-a atras inca din prima clipa, mi se parea altceva fata de companiile de care auzisem. In primul rand domeniul de activitate care se detasa lejer de ce era prin Romania la momentul respectiv, apoi acel aer occidental al companiei in care nu-ti tinea nimeni socoteala. In primul rand sefii erau super de treaba, intotdeauna mi-au permis sa-mi iau concediu fara plata de cate ori aveam nevoie pentru scoala, intotdeauna gaseam intelegere. Apoi era Mihaela, adica "sefa" mea. Acum realizez ca desi munca mea in internship nu era vitala pentru firma, ea m-a facut intotdeauna sa ma simt importanta. Tin minte cum selecta defectele de validat si le printa special pentru mine. Parca o aud, "Iulia, aoleu cate s-au strans iara, trebuie sa scapam de ele!". Si intotdeauna nu uita sa spuna, multumesc. Sau dupa ce veneam din concediu imi spunea: "Vai, ce bine ca ai venit, abia asteptam sa te intorci, avem de treaba". Lucrurile astea marunte fac diferenta. Ma tot gandeam, de ce am ramas si nu am plecat sa incerc altceva? Pentru mediul de acolo, o vorba buna, un zambet la timp conteaza, iar eu le-am gasit in Freescale. 

In lunile de stagiu m-am maturizat teribil, abia acum bag de seama. Nu mai eram cu colegii de facultate, nu mai puteam sa rog un prieten sa m-ajute la tema, eram doar eu si atat. Asta a fost si este inceputul meu, debutul in cariera. Nu, nu este noroc pentru ca norocul nu-l pot controla. E vorba doar despre munca si seriozitate. Ma ghidez in viata dupa ideea ca prin perseverenta, ambitie si incredere in sine iti poti cladi drumul in viata. Nu las deoparte vorbele mari si mai spun: "Stai departe de oamenii care iti miscoreaza ambitia. Oamenii mici intotdeauna fac asta. Cei cu adevarat mari te fac sa te simti ca si tu poti deveni mare." (Mark Twain) 

"Multumesc, e in regula acum! Aici este intersectia Panduri cu 13 Septembrie, eu am ajuns"...